Destăinuirile artizanului

Am ales să scriu. Nu acum, s-a întâmplat cu mult timp în urmă, considerând scrisul cel mai bun remediu în tratarea rănilor sufletului. Când vorbim despre lucruri iraţionale, aşa cum numai sufletul e meşter în a le făuri, alegerea cuvintelor cât şi înşiruirea lor pe hârtie a fost întotdeauna o problemă. Ori sensul acestora nu coincidea cu ce exprimă sufletul, ori profunzimea trăirilor era mult peste cuvintele sărace. Apropiindu-te oarecum de adevăr prin natura scrierilor, reuşind în parte să creionezi zbuciumul, umilinţa, dragostea şi frica, agonia şi extazul, realizezi că eşti înzestrat cu capacitaţi pe care nu le are oricine, chiar daca cei mai mulţi le pot simţi cu intensitate, fiecare în felul său. Priceperea, iscusinţa de a-ţi scuipa sufletul în afara unui urlet şi a lacrimilor, dar şi de a vedea în inimile celorlalţi, ţin în parte de exerciţiu.

Insă harul, harul este unic. Cu el nu doar vezi, ci atingi, modelând în parte sau în totalitate după chipul sufletului tău. Uneori, acurateţea modelarii este atât de mare, încât schimbările ce survin te marchează pe întreaga viaţa. Aceşti artizani din mâinile cărora ies adevărate opere de artă, stăpânesc arta echilibrului în realizarea creaţiei, fiind esenţial să nu se implice decât atât cât să însufleţească noua formă a frumosului. Rareori, artizanul, furat de pasiunea cu care modelează, dar şi din dorinţa de a-şi desăvârşi opera, forţează limitele dezvoltând energii cu mult peste puterea de asimilare a sufletului supus procesului de transformare, energii ce pot influenţa negativ şi care pot lăsa sechele. Efectul devastator se va produce în momentul în care reacţia este pozitiva şi artizanul nu este pregătit mental să îşi admire opera, impactul fiind iminent. Ei ştiu că pentru a-ţi putea contempla creaţia ai nevoie să poţi privi cu tot sufletul într-un simbiotic perfect cu mentalul. Surprins în afara echilibrului, artizanul se va îndrăgosti iremediabil de creaţia sa, conştient de rănile ce îi vor sângera direct proporţional cu profunzimea modelării intru desăvârşire, va încerca să le opereze pe suflet deschis.

Cu meticulozitatea unui chirurg, având certitudinea că un eşec îl va arunca în abisul sufletelor rătăcite, va forţa din nou limitele. Nici durerea de nesuportat şi nici spasmele fiecărei atingeri ale bisturiului conştiinţei nu îl vor opri. Îşi va împunge jumătatea sufletului şi îşi va picura cu legământ tot harul dătător de viaţă în sufletul făpturii ce i-a furat inima, ca atunci când el nu va mai fi, priceperea, iscusinţa şi harul modelării frumosului să dăinuiască.